De ce orice casă sau firmă din România ar trebui să aibă un sistem fotovoltaic?

Electricitatea a devenit o componentă fundamentală în viaţa modernă de zi cu zi. Consumul de energie, atât al persoanelor fizice, cât şi al firmelor, a crescut semnificativ în ultimii ani, ceea ce reprezintă o provocare majoră în contextul scumpirilor destul de mari la utilităţi.
Având în vedere aceste lucruri, nu este surprinzător faptul că tot mai multe companii şi gospodării sunt în căutarea unor soluţii moderne şi eficiente pentru a-şi reduce nu doar consumul, ci şi dependenţa de furnizorii tradiţionali de energie.
Din fericire ai acum la dispoziţie mai multe opţiuni ca niciodată. Sistemele fotovoltaice sunt o soluţie deosebită care îţi pot aduce numeroase beneficii, indiferent că eşti proprietarul unei afaceri care doreşte să îşi reducă costurile şi să îşi maximizeze profitul sau o persoană fizică care caută să facă o investiţie inteligentă în optimizarea bugetului lunar.

 

9 motive de ce ar trebui să ai un sistem fotovoltaic acasă sau la sediul firmei tale

Aceste sisteme sunt complexe și necesită cunoștințe specializate pentru realizarea unui montaj corespunzător. În plus, firmele specializate pot oferi numeroase beneficii, dintre care cele mai importante sunt următoarele:

 

1. Nu a fost niciodată mai ieftin să instalezi panouri fotovoltaice decât în clipa de față

Una dintre cele mai importante argumente pentru instalarea unui sistem fotovoltaic este costul redus. Datorită investiţiilor masive şi a cererii impresionante la nivel global, se estimează că preţul panourilor solare a scăzut din 2010 până în prezent cu peste 80%. Eficientizarea liniilor de producţie, utilizarea unor materiale mai eficiente şi mai economice, dar şi îmbunătăţirea tehnologiilor folosite a dus la o reducere semnificativă a costurilor.
Mai mult, cu ajutorul programului Casa Verde oferit de guvernul României, costul de instalare a unui sistem acasă poate deveni şi mai ieftin.

 

2. Poţi face economii substanţiale

Principalul motiv pentru care majoritatea persoanelor fizice şi juridice îşi instalează un sistem fotovoltaic performant este pentru a-şi reduce cheltuielile lunare. Cine nu îşi doreşte o factură la energie cât mai aproape de 0?

 

3. Independenţă energietică cu ajutorul acumulatorilor

În funcţie de capacitatea instalată, ai posibilitatea de a-ţi reduce dependenţa de energia de la furnizor şi să te bucuri de independentă, mai ales dacă alegi să îţi instalezi şi câţiva acumulatori. În acest fel, nu vei mai avea probleme atunci când tensiunea este mică sau sunt întreruperi de curent care îţi pot îngreuna ziua.

 

4. Protecție financiară împotriva creșterii prețurilor la energie

Toată lumea a observat că, în ultimii ani, prețurile la energie au crescut semnificativ după liberalizarea pieței, ceea ce a dus la o creștere aproape dublă, fiind din ce în ce mai dificil pentru mulți români să-și achite facturile curente. Plafonarea prețurilor a reprezentat un ajutor important, însă această măsură nu va mai fi valabilă pentru mult timp. Acum este momentul ideal să îți estimezi necesarul energetic și să beneficiezi de propriul sistem solar, scăpând astfel de această grijă, atât în prezent, cât și pe viitor.

 

5. Venit pasiv

Sistemele de panouri solare pot fi personalizate în funcție de necesarul de consum zilnic sau lunar, fiind capabile să satisfacă eficient cerințele consumatorilor utilizați. Dacă dispui de un buget mai generos, capacitatea de producție poate fi extinsă, generând o sursă de venit considerabilă, mai ales că există o cerere constantă pe piață.

 

6. Multitudine de aparate funcţionează în ziua de astăzi cu energie electricăv

Dacă te uiţi rapid în jurul tău, indiferent că eşti acasă sau la locul de muncă, vei observa imediat cât de multe obiecte şi device-uri au o nevoie constantă de energie. Laptopuri, electrocasnice, sisteme de climatizare, mijloace de transport şi aşa mai departe. Consumul de energie tinde să crească odată cu trecerea timpului, de aceea trebuie să te protejezi din punct de vedere economic şi să iei măsuri din timp pentru a te asigura că energia electrică nu devine o povară financiară.

 

7. Firmă nouă implică cheltuieli mari

Orice firmă nouă are nevoie de un buget semnificativ pentru a depăși etapa inițială până la apariția primelor profituri. Panourile solare reprezintă o soluție eficientă pentru reducerea costurilor lunare, iar economia realizată poate fi redirecționată către alte departamente esențiale, cum ar fi logistică, producţia sau marketingul.

 

8. Contribui în mod pozitiv la un mediu mai curat

O zi de mâine mai bună începe cu decizii înţelepte azi. Micşorarea amprentei de carbon este o responsabilitate pe care toţi o avem, indiferent că suntem persoane fizice sau juridice. Energia electrică produsă prin panourile fotovoltaice este 100% ecologică şi nu emite gaze nocive sau metale grele aşa cum se întâmplă în cazul combustibililor fosili. Având în vedere acest lucru, dar şi faptul că panourile solare sunt reciclabile, instalarea unui kit adecvat va fi una dintre cele mai uşoare şi rapide moduri prin care poţi să contribui în mod pozitiv la un viitor mai verde.

 

9. Au o durată de funcţionare de peste 25 de ani

Investiţia iniţială a devenit foarte mică în comparaţie cu acum 15 ani. În combinaţie cu o durată de funcţionare de cel puţin 25 de ani (funcţionează mult mai mult timp, însă începe să le scade eficienţa după 25 – 30 de ani), un sistem fotovoltaic este probabil una dintre cele mai bune investiii pe care le poţi face pentru casa sau afacerea ta pe termen lung. Având în vedere creşterea tot mai mare a preţurilor, dar şi schimbările tot mai drastice ale condiţiilor meteorologice, un astfel de kit va fi soluţia ideală care te va ajuta să faci faţa oricărui eveniment care s-ar întâmpla pe piaţa de energie.

 

Montarea sistemului în regim propriu sau cu o firmă specializată?

Aceasta este o întrebare foarte des întâlnită, mai ales pe forumurile de specialitate, unde mulți caută soluții pentru a reduce cât mai mult cheltuielile de instalare. Deși la prima vedere acest lucru pare o soluție avantajoasă, puțini știu faptul că certificatul de garanție este valabil doar dacă sistemul este instalat de profesioniști. Astfel, în cazul unor defecțiuni de fabricație sau de instalare, firmă va răspunde de acestea și va putea rezolva problema întâmpinată fără alte costuri suplimentare.

Românii trebuie să fie conștienți de faptul că sistemele de producție energetică reprezintă o soluție de viitor care nu doar că îi poate ajuta să reducă factura lunară de energie, ci chiar să producă şi un venit, bineînțeles, în funcție de capacitatea de producție instalată. Oricum ar fi, sursele regenerabile sunt o variantă benefică, mai ales că, în zilele noastre, tot mai mulți producători se orientează către dezvoltarea de aparate de climatizare, mașini, trotinete și alte dispozitive care folosesc curent electric, special pentru a oferi o utilizare mai ușoară și un model mai fiabil pe termen lung.
Viitorul poate fi mai bun alături de un sistem fotovoltaic, mai ales că acesta va putea fi folosit mulți ani de acum înainte, oferind oricărei firme sau familii posibilitatea de a se bucura de mai multă libertate financiară.