Energia electrică, mai ales în rândul consumatorilor mici, a devenit o adevărată povară financiară odată cu liberalizarea prețurilor la energie. Acest lucru a condus la scumpiri majore, fiind din ce în ce mai dificil pentru mulți să facă față acestor cheltuieli lunare. Din fericire, există în vigoare o plafonare a tarifelor energetice, însă surse sigure avertizează că aceasta nu va mai fi valabilă pentru mult timp.
Având în vedere aceste aspecte, sistemele de panouri fotovoltaice reprezintă o soluție accesibilă pentru oricine dorește independență energetică, facturi mai mici sau chiar posibilitatea de a câştiga un mic venit din producția proprie de energie.
Selectarea unui sistem complet fotovoltaic poate fi dificilă, având în vedere multitudinea de firme disponibile pe piață, mai ales în mediul online. Totuși, este esențial ca fiecare persoană care dorește să își modernizeze locuința sau biroul cu un astfel de sistem să se documenteze temeinic. Astfel, va putea discuta în mod eficient și bine informat cu firma aleasă, care va fi responsabilă de vânzarea și instalarea produselor.
De ce să alegi o firmă profesionistă pentru instalarea sistemului fotovoltaic?
Aceste sisteme sunt complexe și necesită cunoștințe specializate pentru realizarea unui montaj corespunzător. În plus, firmele specializate pot oferi numeroase beneficii, dintre care cele mai importante sunt următoarele:
1. Vei avea parte de o lucrare și o mentenanță conform normelor în vigoare
Instalarea panourilor fotovoltaice implică mult mai mult decât simpla montare pe acoperiș sau pe suporturile dedicate. Aceasta trebuie realizată ținând cont de câteva criterii esențiale, precum:
- Orientarea optimă după soare – Pentru a capta cât mai multă lumină, experții recomandă poziționarea panourilor în direcția sud sau, dacă nu este posibil, către sud-vest.
- Conectarea la rețeaua electrică sau implementarea unui sistem off-grid – Este necesar să se calculeze puterea necesară și să se determine numărul adecvat de acumulatori pentru susținerea tuturor consumatorilor
2. Alegerea componentelor potrivite
Este important să selectezi invertoare și panouri solare de calitate, însă nu toate produsele disponibile pe piață sunt aprobate pentru branșarea și livrarea energiei către distribuitor. Pe internet se poate verifica lista de produse aprobate de ANRE, însă o firmă cu experiență va cunoaște aceste detalii și îți va recomanda soluțiile cele mai fiabile, eficiente și conforme cu normele în vigoare.
Ce trebuie să știi înainte să achiziționezi un sistem fotovoltaic?
1. Unde pot fi instalate panourile fotovoltaice
Din fericire, nu există o regulă strictă în ceea ce privește montarea panourilor fotovoltaice. Acestea pot fi instalate atât pe acoperiș, cât și pe sol (cu condiția să existe o fundație și un sistem de susținere potrivit), pe blocuri sau chiar pe hale industriale.
Dimensiunea adecvată a panourilor permite o configurare optimă a sistemului, astfel încât acesta să nu ocupe mult spațiu, dar să producă suficientă energie pentru a satisface nevoile tuturor consumatorilor.
2. Poți pierde garanția produselor achiziționate dacă nu sunt instalate corect
Multe persoane caută pe internet, în special pe YouTube, clipuri care să le arate cum să îşi monteze pe cont propriu panourile fotovoltaice, ceea ce reprezintă o greșeală majoră, care îi va putea costa mult în viitorul apropiat.
- Avize – Pentru instalarea unui astfel de sistem sunt necesare avize și autorizații de la mai multe autorități locale. Printre cele mai importante se numără avizul de racordare la rețea, notificările necesare către distribuitorul de energie și, în unele cazuri mai complexe, permise de construcție (de exemplu, în cazul realizării unui parc fotovoltaic pentru vânzarea energiei produse). Lipsa acestor avize poate atrage amenzi foarte mari, iar distribuitorii de energie pot refuza preluarea și întocmirea unui contract pentru energia produsă.
- Garanție – Un sistem fotovoltaic nu este compus doar din panouri. În acesta este inclus și invertorul, care are rolul de a converti energia captată pentru alimentarea diverselor aparate sau utilaje. Toate componentele vin însoțite de garanții oferite de producători, care specifică faptul că instalarea trebuie realizată de o firmă autorizată pentru ca acest document important să rămână valabil.
- Riscul de accidente – Au existat și continuă să existe numeroase accidente cauzate de montajele necorespunzătoare realizate de persoane „pricepute”. Acestea pot genera riscuri semnificative, cum ar fi scurtcircuite ce pot declanșa incendii devastatoare.
După cum bine se observă, avantajele colaborării cu o firmă autorizată și profesionistă sunt foarte mari. Aceștia pot garanta siguranța instalării, pot elimina riscului de accidentare și oferă o garanție extinsă, asigurând astfel protecția investiției pe termen lung.
3. Independența energetică – un vis tot mai apropiat
Cu siguranță, mulți oameni își doresc să obțină cât mai multă independență atunci când vine vorba de consumul energetic al casei sau afacerii lor. Panourile solare reprezintă cea mai bună alegere din punct de vedere al eficienței costurilor, fiind mult mai ușor de instalat comparativ cu alte metode, precum turbinele eoliene sau mini-hidrocentralele.
În funcție de consumul unui spațiu, aceste sisteme pot fi personalizate astfel încât să capteze toată energia necesară pentru a reduce factura lunară cât mai aproape de zero. În plus, datorită reglementărilor din anul 2022, prosumatorii pot vinde surplusul de energie distribuitorului cu care au încheiat un contract, generând astfel și o sursă pasivă de venit.
4. Un sistem fotovoltaic va crește valoarea proprietății
Valoarea proprietății reprezintă un alt criteriu important de luat în considerare. Orice locuință individuală sau afacere care dispune de un sistem fotovoltaic performant va beneficia de o creștere a valorii de piață, precum și de o cerere mai mare în cazul în care se dorește vânzarea acesteia. Având în vedere prețurile mult mai reduse a sistemelor fotovoltaice în comparaţie cu valorile de acum 10 – 15 ani, se poate observa că o astfel de investiţie este nu doar inteligentă pe termen scurt, cât şi lung.
Sistemele fotovoltaice au devenit tot mai accesibile și populare în ultimii ani, fiind o sursă sigură și durabilă, capabilă să alimenteze orice casă, birou sau spațiu industrial, contribuind semnificativ la reducerea cheltuielilor lunare. Este bine cunoscut și evident faptul că energia electrică reprezintă o resursă de viitor mult mai ecologică, utilizată din ce în ce mai frecvent în încălzirea locuințelor, în alimentarea autovehiculelor electrice moderne, în iluminatul public şi aşa mai departe. Investiția în panouri solare este o decizie inteligentă care ar trebui luată de cât mai multe persoane pentru a se bucura de o independentă energetică aşa cum îşi doresc.

